Un poliţist de la Locală, din Iaşi, în vârstă de 37 de ani, s-a ales cu dosar penal după ce poliţiştii de la Rutieră l-au prins băut

0
24
Publicitate Iasi

Poliţist prins băut de colegi la volan, în Iaşi

În urma verificării, aparatul a arătat o alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe numele poliţistului fiind deschis dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Elena , 27 de ani, Iasi

„În data de 8 septembrie, poliţistul local Z.A., planificat în serviciul schimbul unu, interval orar 06 – 14, a plecat în teren fără a mai participa la şedinţa de instruire condusă de către şeful de serviciu desemnat la comandă. Existând suspiciunea că poliţistul local ar fi sub influenţa băuturilor alcoolice, conducerea Poliţiei Locale Iaşi a solicitat un echipaj din cadrul Biroului Rutier Iaşi pentru testarea cu alcooltestul.

În urma controlului a rezultat o concetraţie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Menţionăm că poliţistul local a fost cercetat de două ori în cadrul comisiei de disciplină din cadrul instituţiei, iar în ultima cauză, membrii comisiei au propus destituirea din funcţia publică“, se arată în comunicatul Poliţiei Locale Iaşi.

Diana , 29 de ani , Iasi

 

 

acest articol a fost preluat de pe observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here