Sute de doze de heroină capturate în drum spre lumea cu bani a Iaşului

0
241
Publicitate Iasi

Fiul unei grefiere de la Curtea de Apel Iaşi a fost prins în trafic cu peste 250 de doze de heroină asupra lui: o marfă valorând zeci de mii de euro, o doză ajungând şi la 150 de euro, motiv pentru care nu oricine îşi poate „permite“ acest drog scump.

Tânărul tocmai aducea puternicul şi scumpul drog de la Bucureşti, pentru a-l plasa pe piaţa din Iaşi, potrivit unor surse judiciare. Mai mult, un prieten al acestuia, drogat, se afla la volanul maşinii. Un echipaj de Poliţie de la rutieră a observat mersul sinuos al autoturismului şi l-a tras pe dreapta. Şoferul, un tânăr de 31 de ani, se afla sub influenţa drogurilor.

Prietenul său, fiul grefierei, a încercat să ascundă în pripă cele câteva sute de doze în gluga hainei. A fost însă depistat.

Urmează câteva lucruri bizare: a fost arestat iniţial pentru 30 de zile, la Tribunal, apoi judecătorii Curţii de Apel Iaşi, cei cu care lucrează mama inculpatului, în mod surprinzător pentru un caz de trafic de droguri periculoase, şi având în vedere cantitatea imensă de drog, i-au dat drumul acasă după 2 zile.

Asta în condiţiile în care cei în situaţia lui stau în arest aproape fără excepţie, deşi sunt prinşi cu droguri uşoare precum canabisul, legal în unele ţări, şi nu heroină, supranumită „Moartea albă“, drog ce produce dependenţă chiar de la primele doze.

 

https://vixenstudio.net/cum-a-reusit-ioana-sa-si-salveze-mama-cu-ajutorul-videochatului/

În dimineaţa zilei de 6 aprilie, un poliţist de la Serviciul Rutier Iaşi avea să aibă o surpriză imensă, după ce a tras pe dreapta în localitatea Dumbrava, comuna Ciurea, un autoturism Opel Astra de culoare albă, cu numărul de înmatriculare IS 61 ELA, în care se aflau patru tineri.

Poliţistul l-a identificat pe şofer, acesta fiind Ciprian Crîşmăriuc, de 31 de ani, cu domiciliul în Dancu, comuna Holboca. Omul legii a observat însă că şoferul avea un comportament ciudat, şi, suspectând că este drogat, l-a transportat la Spitalul Sfântul Spiridon Iaşi, unde a dat probe de sânge şi urină.

Ulterior, analizele au arătat că şoferul era drogat, iar pe numele lui a fost deschis dosar penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, pentru conducere sub influenţa drogurilor, adică heroină. Suspiciunea că este drogat a venit însă după alt episod.

În autoturismul condus de către Crîşmăriuc se mai aflau Răzvan Petrică Acsinte, de 21 de ani, şi David Lucian Dumitraşcu, acesta din urmă fiind fiul unei grefiere de la Curtea de Apel Iaşi.

În urma percheziţiei corporale, în gluga hainei lui Dumitraşcu au fost găsite nu mai puţin de 255 de doze cu heroină, drog de mare risc, condiderat că dă dependenţă chiar de la primele doze, şi care pe piaţă, funcţie de calitate, poate ajunge şi la 150 de euro doza. Anchetatorii au stabilit că dozele cu heroină urmau să fie comercializate în municipiul Iaşi.

În urma audierilor, poliţiştii au ajuns la concluzia că tinerii tocmai aduseseră drogurile de la Bucureşti, iar pe drum au „încercat marfa“, din punct de vedere calitativ, iar poliţiştii de la rutieră i-au depistat după ce au observat traseul sinuos al autoturismului Opel condus de către Crîşmăriuc.

https://vixenstudio.net/irina-videochatul-m-a-ajutat-sa-scap-de-batai-si-sa-ma-redescopar-ca-femeie/

Interesant este faptul că şoferul, deşi era drogat la volan, a fost lăsat liber după ce a dat probele care au dovedit consumul de droguri, şi asta chiar dacă a pus în pericol viaţa pasagerilor din autoturism cât şi a celorlaltor pietoni, conducând sub influenţa drogurilor.

Interesant este în context faptul că fiul grefierei, David Lucian Dumitraşcu, a fost iniţial arestat preventiv 24 ore, apoi judecătorii Tribunalului Iaşi au decis arestarea acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

Avocatul lui Dumitraş­cu a făcut însă recurs, iar judecătorii Curţii de Apel Iaşi, acolo unde lucrează mama lui, au desfiinţat în întregime decizia judecătorilor de la Tribunalul Iaşi.

Prima decizie preve­dea „dispune arestarea preventivă a inculpatului Dumitraşcu David Lucian, în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, deţinere fără drept de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 07 aprilie şi până la data de 6 mai, inclusiv“, se arată în decizie.

După numai două zile, însă, judecătorii Curţii de Apel Iaşi au desfiinţat integral hotărârea şi l-au trimis pe fiul grefierei în arest la domiciliu.

„Admite contestaţia formulată de inculpatul Dumitra­şcu David Lucian, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, deţinere fără drept de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, împotriva încheierii penale nr. 55/JDL/07.04.2019, pronunţată de Tribunalul Iaşi, pe care o desfiinţează integral. Faţă de inculpatul Dumitraşcu David Lucian, se impune arestul la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 12 aprilie până la data de 11 mai, inculsiv“, se arată în decizia judecătorilor de la Curtea de Apel Iaşi.

https://vixenstudio.net/de-la-halatul-de-satin-la-halatul-de-farmacist/

acest articol a fost preluat de pe ziarul de iasi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here