Filoteea Furdui și-a pierdut viața la numai 22 de ani,in Italia

0
16
Publicitate Iasi

Conaționala noastră se afla la volanul unui autoturism Volkswagen Lupo și circula pe strada Degli Orsi din localitate atunci când, din motive necunoscute încă, a pierdut controlul volanului și a căzut cu mașina într-un canal. Impactul cu peretele de pământ al canalului a fost foarte puternic și i-a provocat răni foarte grave, iar faptul că nimeni nu a mai trecut prin acea zonă timp de ore întregi probabil i-a lăsat și mai puține șanse de a supraviețui.

Carmen, 26 de ani, Iași

Mașina, cu trupul fără viață al tinerei românce în ea, a fost găsită în jurul orei 8:00 dimineața de către un trecător care se îndrepta spre una dintre societățile agricole din zonă. Bărbatul a chemat imediat o ambulanță și personalul medical de la spitalul din Fiorenzuola a încercat să o resusciteze la locul accidentului, între timp fiind solicitat și un elicopter medical la fața locului.

Ramona,29 de ani , Iasi

 

 

 

Pompierii și carabinierii interveniți la locul accidentului. Sursa foto: Il Piacenza

Din păcate, pentru tânăra româncă de numai 22 de ani nu s-a mai putut face nimic pentru a fi salvată. Rănile suferite la față și în zona toracelui au fost prea grave și i-au provocat decesul. Autoritățile investighează acum circumstanțele în care a avut loc tragedia pentru a înțelege cu precizie dinamica accidentului.

Filoteea era rezidentă în Fiorenzuola d’Arda de mai mulți ani și lucra la o brutărie din Alseno, o localitate învecinată. Mama tinerei românce, Elena și fratele său, Alex cu soția sa, locuiesc și ei în Fiorenzuola, fiind o familie unită. Cei care o cunoșteau pe Filoteea spun despre ea că era o persoană solară, muncitoare și care iubea viața. Pe lângă mama și fratele fetei, îngenuncheați de durere în aceste zile, tânăra româncă lasă în urma sa și un iubit îndurerat, Gianluca Leni, mai precizează sursa citată.

Petronela, 26 de ani, Iași

 

acest articol a fost preluat de pe rotalianul.com

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here