Cel mai așteptat eveniment nocturn din Iași: Noaptea Albă a Galeriilor 2018 !

0
36
Publicitate Iasi

Program vizitare expoziții și ateliere: 19.00 – 01.00.
DJ Set Eduard Draude: 20:00 – 22:30.
Cursa specială „Linia 1 a culturii ieșene”: 18:00.

După succesul primelor două ediții, evenimentul, organizat local de Asociația Culturală AltIași, propune publicului larg accesul la galerii, expoziții speciale și ateliere de artist (lista și localizarea acestora fiind disponibile cu ajutorul unei hărți distribuită gratuit în 15 000 de exemplare). La fel ca anul trecut, o parte dintre cei peste 100 de voluntarii ℕ?? vor organiza tururi pietonale ghidate, din 30 în 30 de minute, dar și tururi pentru bicicliști organizate în colaborare cu Probikeaddiction (de la orele 19:00 și 20:30), prin intermediul cărora vizitarea se va face într-o manieră mai dinamică.

Organizatorii propun iubitorilor de artă contemporană o serie de evenimente speciale ce includ: vernisajul și performance-ul live al artistului craiovean Mihail Trifan (la Borderline Art Space); expoziția de pictură a artistului clujean Mircea But (Galeria Victoria); două expoziții dedicate artei video (Galeria apARTe și Galeria Nicolae Tonitza), două dedicate vieții în comunism (Galeriile Multiple Meru și Hubrica), cât și două expoziții avându-i ca protagoniști pe Ion Barbu și Silviu Gheție (Casa Filit).

Tot la Borderline Art Space (str. Belvedere, nr.18) vizitatorii vor putea asista, începând cu ora 20:00, la un DJ Set al artistului ieșean Eduard Draude.

Având în vedere că în aceeași seară sunt programate evenimente în cadrul a două festivaluri importante pentru comunitate (FILIT și FITPTI), organizatorii NAG Iași vă invită să luați cursa specială „Linia 1 a culturii ieșene”, un autobuz care va pleca la ora 18:00 din fața Casei FILIT, va opri la Teatrul Luceafărul pentru un moment artistic, după care va porni spre Borderline Art Space pentru ca doritorii să asiste la performance-ul susținut de Mihail Trifan. La ora 19:00, cursa specială își va încheia traseul la Galeria Victoria, pentru a marca debutul Nopții Albe a Galeriilor din Iași.

Informații suplimentare sunt disponibile pe site-ul www.noapteagaleriilor.ro și pe aplicația de telefon NAG (disponibilă pentru Android și iOS)
Organizator NAG Iași: Asociația Culturală AltIași.
Finanțator NAG Iași: Consiliul Judeţean Iaşi.
Parteneri NAG Iași: Conduent RomaniaSCC Services RomaniaAmbra SignUAP IasieMAG, Printco, WINK Public Multimedia.
Organizator național NAG: Asociația Ephemair.
Sponsor național NAG: BRD Groupe Societe Generale.
Parteneri media NAG național: Digi24RADIO GUERRILLA.

——————————-
Despre ℕ??
Noaptea Albă a Galeriilor este cel mai important eveniment cultural nocturn din România care a atras atenția marelui public asupra artelor contemporane și a tinerilor artiști. Noaptea Albă a Galeriilor a pus bazele unei platforme de promovare a artei contemporane și a tinerilor artiști români, atât prin încurajarea contactului dintre artiști și galerii sau spații dedicate artei contemporane, cât și prin prezentarea artiștilor unui public extins, căruia îi oferă în fiecare an oportunitatea de a descoperi arta generației din care face parte.

Despre ??????ț?? ????????ă ?????ș?
Asociația Culturală Alt Iași a apărut în anul 2011 ca o modalitate formală de recunoaștere și validare a unui proiect cultural susținut exclusiv prin voluntariat din Iași. Site-ul AltIasi.ro, un proiect cultural, apolitic, ce are ca scop promovarea alternativelor culturale din oraşul Iaşi, a fost lansat pe 20 octombrie 2008. În decembrie 2015, Asociația Culturală AltIași a susținut deschiderea spațiului de artă contemporană Borderline Art Space, iar în 2016 a organizat prima ediție a Nopții Albe a Galeriilor în Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here