BCU Iaşi lansează un concurs de fotografie cu premii în bani şi cărţi pentru cititorii săi!

0
50
Publicitate Iasi

BCU Iaşi lansează concursul de fotografie „Biblioteca într-o imagine”, adresat cititorilor pasionaţi de fotografie. Competiţia îi provoacă pe fotografii amatori să realizeze imagini cu clădirea Bibliotecii (Fundația Regele Ferdinand I) şi să le trimită, în perioada 10 octombrie – 30 octombrie 2018, la adresa bcumeiasi@gmail.com.

Câştigătorii vor fi desemnaţi de un juriu format din fotografi profesionişti şi prin votul publicului. Premiile vor consta în bani, cărţi şi materiale promoţionale cu Biblioteca. Fotografiile primite vor putea fi votate de public pe site-ul bibliotecii www.bcu-iasi.ro, la secţiunea dedicată concursului. Perioada de votare este 31 octombrie – 7 noiembrie 2018. Fotografia preferată va putea fi votată o singură dată. Utilizatorii pot vota una sau mai multe fotografii.

Cele mai reuşite fotografii cu clădirea BCU Iaşi vor fi premiate sâmbătă, 10 noiembrie 2018, în cadrul Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iaşi.

Detaliile şi regulamentul concursului se găsesc pe site-ul BCU Iaşi, www.bcu-iasi.ro.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here