„Badantă” româncă răspunde violent la avansurile bătrânului. Condamnată la 1 an și 6 luni de închisoare

0
3
Publicitate Iasi

O femeie româncă în vârstă de 60 de ani a fost condamnată luni, 29 aprilie, la 1 an și 6 luni de închisoare în urma procesului în care a fost acuzată că a profitat de starea bătrânului pe care îl îngrijea pentru a-l convinge să o numească moștenitoarea casei sale, relatează larena.it. De asemenea, femeii cu inițialele C.V. i s-a reproșat că maltrata bătrânul și nu-l hrănea suficient.

Totul a început în anul 2013, când Elio, bătrânul italian din Verona în vârstă de 88 pe atunci, a declarat în fața autorităților că îngrijitoarea sa de naționalitate română, Vișan C., îl maltrata, nu îl hrănea cum se cuvine, ba chiar îl mai și lovea uneori. Îngrijitoarea care era în serviciul bătrânului în acel moment a fost îndepărtată și trei luni mai târziu, în iunie, bătrânul a declarat că nu dorește să se mai pronunțe împotriva femeii pentru că a plecat oricum și el are o nouă îngrijitoare.

Cu toate acestea, noua sa declarație nu a putut întrerupe procedura penală deja demarată (acuzația de maltratare poate fi urmărită din oficiu) așa că procesul și-a continuat cursul.

În timpul audiențelor s-a stabilit că femeia româncă umbla prin casă îmbrăcată succint, iar bătrânul Elio încerca să facă pe-a „obraznicul”. Femeia a reacționat la avansurile sale lovindu-l ușor și insultându-l, numindu-l „om bătrân și nebun.”

A reieșit că „badanta” româncă și-o alesese el singur și voluntarii asociației care veneau în casă au declarat că apartamentul bătrânului era bine întreținut și foarte curat de când venise femeia, în comparație de cum era în trecut. Tot voluntarii care îl asistau au declarat că bătrânul a schimbat multe îngrijitoare de-a lungul timpului susținând că nimeni nu a reușit să țină pasul cu el și să-i facă pe plac întru totul.

Femeia româncă a fost condamnată la 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru maltratarea bătrânului. Acuzația de extorcare a fost respinsă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here